Obiecte cu memorie: de ce Casa Tătărescu de pe Polonă 19 devine un loc-ancoră amprenta lui Brâncuși

În construcția memoriei culturale românești, întâlnirea dintre Constantin Brâncuși, Arethia Tătărescu și Casa Tătărescu de pe Strada Polonă 19 din București reprezintă o punte esențială între creație, comunitate și patrimoniu. Această conexiune relevă modul în care arta monumentală și inițiativa civică se pot întâlni în spații care, dincolo de valoarea lor materială, devin locuri-ancoră pentru memoria colectivă și pentru înțelegerea unei epoci.

Obiecte cu memorie: de ce Casa Tătărescu de pe Polonă 19 devine un loc-ancoră amprenta lui Constantin Brâncuși

Constantin Brâncuși este, fără îndoială, cel mai emblematic artist român al modernismului, iar legătura sa cu România, deși adesea mediatizată prin prisma creațiilor de la Târgu Jiu, poartă multiple nuanțe. Povestea ansamblului monumental de la Târgu Jiu, inițiat și susținut de Arethia Tătărescu prin Liga Națională a Femeilor Gorjene, este una despre cum o viziune culturală și un efort colectiv au reușit să aducă simbolistica lui Brâncuși în spațiul public românesc. În același timp, casa familiei Tătărescu din București, situată pe Strada Polonă 19, devine un punct de întâlnire discret, dar semnificativ, al moștenirii artistice brâncușiene, prin prezența unor obiecte sculptate de Milița Petrașcu, ucenica directă a sculptorului și un element vital în această rețea culturală.

Arethia Tătărescu și infrastructura civică a memoriei

Arethia Tătărescu, soția premierului interbelic Gheorghe Tătărescu și președinta Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, a fost o figură centrală în construirea unei infrastructuri culturale care a permis realizarea ansamblului de la Târgu Jiu. Educată în Belgia și cu o bogată experiență în activismul social și cultural, Arethia a înțeles importanța unei memorii organizate care să nu se limiteze la simple vorbe, ci să se exprime prin proiecte concrete și instituții durabile.

Sub conducerea ei, Liga Națională a Femeilor Gorjene a coagulat resursele și sprijinul necesar pentru inițierea și susținerea proiectului monumental, consolidând astfel legătura dintre artă și comunitate. În acest context, memoria eroilor Primului Război Mondial a devenit o chestiune de identitate locală și națională, iar ansamblul lui Brâncuși a fost conceput nu doar ca o operă artistică, ci ca o axă urbană și simbolică care să conecteze spațiul orașului cu semnificația comemorării.

Drumul către Brâncuși: Milița Petrașcu, puntea umană

În relația dintre Arethia Tătărescu și Constantin Brâncuși, un rol esențial îl are Milița Petrașcu, ucenica sculptorului. Ea a fost intermediarul care a recomandat ansamblul de la Târgu Jiu lui Brâncuși și a contribuit la legarea acestei întâlniri. Milița Petrașcu nu este doar o figură marginală, ci un reper artistic de sine stătător, care continuă tradiția brâncușiană în sculptură, dar și un liant între inițiativele civice și creația artistică.

Prin obiectele realizate de Milița Petrașcu, Casa Tătărescu din București devine un spațiu viu al acestei continuități, păstrând o prezență discretă, dar consistentă a universului brâncușian. Aceste legături umane și artistice evidențiază modul în care arta modernă a fost susținută și promovată în România prin rețele de oameni și instituții care și-au asumat responsabilitatea culturală.

Ansamblul monumental de la Târgu Jiu: simbol și spațiu urban

Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, realizat în 1937–1938, este o expresie a conceptului brâncușian de sculptură ca limbaj esențial, în care forma se reduce la ceea ce contează cu adevărat. Proiectul a fost susținut financiar și logistic de Liga Națională a Femeilor Gorjene, în frunte cu Arethia Tătărescu, și a beneficiat de sprijin guvernamental pentru trasarea și amenajarea Căii Eroilor, care leagă Jiul de zona cazărmilor.

Componentele majore ale ansamblului includ:

• Poarta Sărutului
• Masa Tăcerii
• Coloana Infinitului

Acestea nu sunt doar obiecte izolate, ci elemente care construiesc un parcurs simbolic și ritualic, în care spațiul urban devine suportul unei experiențe de memorie și recunoștință. Calea Eroilor devine astfel un traseu care transcende geografia fizică și poartă o încărcătură culturală profundă.

Casa Tătărescu: moștenirea brâncușiană în spațiul intim al Bucureștiului

Casa Tătărescu de pe Strada Polonă 19, în București, reprezintă un punct de legătură esențial în această poveste culturală. Aici se găsesc o bancă și un șemineu sculptate de Milița Petrașcu, ucenica lui Constantin Brâncuși. Aceste obiecte, departe de a fi simple piese de mobilier, poartă amprenta unei arte trăite și continuă dialogul formelor esențiale pe care Brâncuși le-a inventat prin sculptura sa.

Casa devine astfel un spațiu în care trecutul și prezentul se intersectează, un loc în care prezența simbolică a lui Brâncuși se concretizează în obiecte cu memorie, care păstrează tăcerea și gravitatea limbajului său. Într-un traseu cultural care începe în Târgu Jiu, această adresă bucureșteană oferă o dimensiune intimă și accesibilă, care completează în mod firesc povestea creației brâncușiene.

Simbolism și interpretări în jurul ansamblului

Ansamblul de la Târgu Jiu este adesea interpretat prin prisma simbolurilor ascunse în structura și formele sale. Masa Tăcerii, de exemplu, este văzută în unele lecturi ca o trimitere la masa apostolilor, cu cele 12 scaune reprezentând apostolii și masa în sine sugerând o întâlnire tăcută și solemnă. Coloana Infinitului, cu cele 16 module romboidale, este asociată cu un simbol al recunoștinței infinite, iar Poarta Sărutului este interpretată ca o metaforă a unirii și a trecerii într-un spațiu comun.

Aceste interpretări, deși nu sunt documentate oficial, oferă un cadru de înțelegere care stimulează privitorul să caute sensuri dincolo de formă și să recunoască complexitatea unei opere care concentrează idei și emoții în spațiul public.

Receptarea și conservarea moștenirii brâncușiene în România

După război, climatul politic a influențat semnificativ percepția asupra lui Constantin Brâncuși și a operei sale. În perioada realismului socialist, el a fost contestat ca reprezentant al formalismului burghez, iar lucrările sale au fost neglijate, iar Coloana Infinitului a fost chiar ținta unor tentative repetate de demolare. Însă, începând cu anii 1960, Brâncuși a fost redescoperit și reevaluat ca un geniu al artei românești, iar ansamblul de la Târgu Jiu a fost restaurat și pus în valoare.

Astfel, patrimoniul lui Brâncuși a trecut prin faze de respingere, recuperare și reintegrare în conștiința publică, evidențiind fragilitatea și importanța unei susțineri instituționale și sociale pentru conservarea artei și a memoriei culturale.

Expoziția de la Timișoara și impactul asupra publicului contemporan

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, găzduită între 2023 și 2024 de Muzeul Național de Artă Timișoara, a fost un eveniment major ce a reunit peste 100 de opere, inclusiv sculpturi, fotografii și fragmente filmate, din colecții naționale și internaționale. Curatoriată de Doina Lemny, expoziția a adus un nou val de interes pentru opera lui Brâncuși, atrăgând aproximativ 130.000 de vizitatori și demonstrând că artistul rămâne un punct de referință viu în cultura română.

Acest eveniment a confirmat faptul că, atunci când este prezentat cu rigoare și amploare, Brâncuși continuă să mobilizeze publicul și să stimuleze dialogul cultural contemporan.

Proiectul „Brâncuși 150” și relevanța actuală a moștenirii

Anul 2026 marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, ocazie cu care sunt programate numeroase proiecte culturale internaționale. Printre acestea se numără și „Brâncuși 150”, un demers care va cuprinde vernisaje simultane în peste 20 de țări de pe șase continente, cu lucrări realizate de artiști români contemporani. Inițiativa subliniază faptul că moștenirea lui Brâncuși nu este una statică, ci un punct de plecare pentru creație, dialog și cooperare culturală la nivel global.